O adolescentă, fără carnet și sub influența drogurilor, a provocat un accident în care fratele ei și-a pierdut viața. Ce au descoperit polițiștii

Publicat: 13/09/2022, 13:29

Oamenii legii din Brăila au deschis un dosar penal după ce o adolescentă, fără carnet și cu sustanțe psihoactive consumate, a provocat un accident care a fost fatal pentru fratele ei, aflat împreună cu ea în mașina pe care o conducea fără drept legal.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brăila au fost sesizați, luni seara, în jurul orei 21:50, prin apeluri 112 că o mașină a fost implicată într-un accident pe o stradă din municipiu.

Din primele cercetări, se pare că o tânără, în vârstă de 17 ani, din Brăila, ar fi condus un autovehicul pe Șoseaua Baldovinești, din direcția strada Comuna din Paris către Bulevardul Dorobanților, iar la urcarea pe pod, ar fi pierdut controlul volanului, ar fi acroșat un stâlp situat pe partea dreaptă a sensului de deplasare, după care s-a oprit pe spațiul verde, a transmis, marți, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.

La fața locului, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 16 ani, din Brăila, care a fost declarat decedat de echipajul medical, acesta fiind chiar fratele fetei, potrivit presei locale.

Tânăra în vârstă de 17 ani, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu înainte de a fi testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totuși, adolescenta a fost testată și cu aparatul Drug Test, iar în urma testării ar fi rezultat consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spital.

„Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive”, a anunțat IPJ Brăila.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×